O nouă specie de gândaci descoperită de cercetători a fost numită după tenismenul Novak Djokovic

O nouă specie de gândaci descoperită de cercetători a fost numită după tenismenul Novak Djokovic
Publicat: 07/10/2022, 20:29
Actualizat: 07/10/2022, 20:35

Oamenii de ştiinţă din Serbia au numit o nouă specie de gândaci după faimosul tenismen Novak Djokovic. Potrivit presei sârbe, cercetătorii au luat această decizie datorită vitezei, rezistenţei, flexibilităţii, durabilităţii şi capacităţii de supravieţuire într-un mediu dificil a insectei.

Insecta, un gândac de tip Duvalius, a fost descoperită într-o groapă din vestul Serbiei. Potrivit cercetătorului Nikola Vesovic, gândacul a fost numit Duvalius Djokovic. Omul de știință a precizat că gândacul respectiv face parte din ordinul Coleoptera şi trăieşte în subteran la mare adâncime, nefiind ușor de văzut.

„Novak Djokovic – de mai bine de 15 ani, acest om a înveselit întreaga națiune, făcându-ne mândri, iar în acest timp a devenit ca un membru al familiei pentru toată lumea. El nu este doar cel mai bun ambasador al Serbiei în lume, ci și cel mai bun jucător de tenis masculin din toate timpurile și unul dintre cei mai dominanti sportivi din toate timpurile.

Am onoarea și plăcerea să anunț descoperirea unei noi specii de insecte din vestul Serbiei, necunoscută anterior științei. Este un gândac subteran (Coleoptera, Carabidae), orb, găsit într-o groapă din apropierea orașului Ljubovija. O lucrare științifică despre descrierea noii specii a fost publicată recent în renumitul jurnal ‘Annales Zoologici Fennici’.

În semn de recunoștință și simţindu-ne datori să îl răsplătim aşa cum putem pe Novak, am decis să numim noua specie după el – Duvalius Djokovici.

Îți mulțumim, Novak!

În numele autorilor noii specii,
Dr. Nikola Vesovic”, a scris cercetătorul într-o postare pe Instagram.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...